Bine ai venit prieten drag! Aseaza-te confortabil si lasa-ti sufletul sa vibreze.....esti ACASA!

vineri, 3 aprilie 2015

Cum prevenim durerile de spate? Partea a doua

Am vorbit în prima parte despre importanţa alegerii unui scaun bun pentru birou, dacă ai pierdut ceva poţi citi aici.

Aşa cum spuneam în articolul anterior, din păcate ne petrecem tot mai mult timp din cele 24 de ore ale zilei pe scaun în faţa computerului. Ba mai mult, când suntem concentraţi pe ceva, tindem să nu mai ţinem cont de semnalele care ni le trimite corpul, nu mai suntem atenţi la nevoile organismului nostru şi apar disfuncţionalităţi....traduse de obicei în dureri ocazionale de spate, de gât, sau dureri mai serioase şi de lungă durată când o afecţiune începe să îşi facă simţită prezenţa.

În general corpul poate tolera să rămână în aceeaşi poziţie maxim 20 de minute, după care începe să trimită semnale de alarmă. Tu ții cont de ele?
Nu sta în aceeaşi poziţie pentru perioade lungi de timp! Fă pauze frecvente şi scurte, măcar cinci minute la fiecare oră, plimbă-te, întinde-ţi braţele  şi fă mişcări de trunchi stânga-dreapta, ieşi până afară şi fă respiraţii lungi de tip yoga sau fă orice altceva care implică ceva activitate. Sunt companii care permit pauzele de la computer, să te duci în depozit de exemplu, sau că în cazul firmelor care se respectă din IT, să joci un ping-pong. Fă-o!

Cheia succesului în menţinerea unui spate sănătos fără dureri este VARIETATEA. Nu sta pe scaun în faţa computerului pentru mai mult de 50 de minute, fă o pauză, apoi poţi relua ce făceai înainte. Corpul tău îţi va fi recunoscător!    

Priveşte la pozele de  mai jos şi uită-te la câteva exerciţii de stretching de făcut la birou. Sunt simple şi de efect. Ai mai multe variante, poţi alege pe care doreşti... sau să le combini între ele. Important e să faci exerciţii. Dacă îţi este mai comod da un print la poza cu exerciţiile cele mai apetisante pentru tine şi agaţ-o undeva lângă biroul tău. Sau dă-mi un comment şi îţi trimit pozele separat la dimensiune mare.





Nu uita! Ia o pauză de măcar 5 minute la fiecare oră de lucru la calculator şi fă exerciţii de stretching!


Niciun comentariu: